MISIUNEA 1000+

Prin StarTech Academy, sunt formați specialiști IT, prin oferirea de cursuri gratuite IT. Cursurile sunt focusate pe componenta practică și sunt livrate de ingineri IT cu o experiență vastă în domeniu. În plus, cursanții sunt integrați într-un cadru real de lucru, pentru a putea aplica ceea ce învață și a putea astfel să facă față provocărilor unui job în IT, imediat ce finalizează programul StaraTech Academy.

În fiecare lună aliniem la start tineri pasionați de IT care participă la cursuri zilnice de IT, cu două componente. Cele teoretice, având la bază modelul CompTIA și cele practice, accesând operațiunile StarTech Team. Viitorii specialiști deprind astfel cunoștințele necesare pentru a deveni administratori de sistem.

Pana acum, În ultimele serii, mai mult de 140 de participanți au finalizat cu succes acest program intensiv, iar feedback-urile lor ne-au ajutat să îmbunătățim tematica, metodele de predare și de testare. Din aceste serii, peste 30 de participanți au fost cooptați în Startech Team și sunt deja implicați în proiecte complexe sau și-au început cariera in alte companii IT din România.



Cu ajutorul dumneavoastră,

ne propunem să ajungem la peste 1000 de specialiști IT formați în fiecare an.




 




Sustine generatia viitoare



directioneaza 2% din Impozit

Aveți posibilitatea de a direcționa 2% din Impozitul pe Profit datorat pentru anul 2017 către Asociația StarTech Academy

Donează


Orice donaţie ne ajută să valorificăm din ce în ce mai mult potențialul tehnologic al tinerilor români. Nu există nicio limită minimă de donație.

Devino Partener


Susține viitorul tehnologic al României. Compania ta va avea acces la peste 1000 de potențiali angajați certificați CompTIA.

Susține


StarTechAcademy este partener CompTIA si sustine integral pentru primii trei participanti in program certificarea A+ (in valoare de 300$).



Susține evoluția continuă



Antrenăm pentru Performanță

StarTech Academy Driver

Transformăm România

Tehnologia reprezintă viitorul

Parteneri