Despre noi

StarTech Academy

Prin StarTech Academy, sunt formați specialiști IT, prin oferirea de cursuri gratuite IT. Cursurile sunt focusate pe componenta practică și sunt livrate de ingineri IT cu o experiență vastă în domeniu. În plus, cursanții sunt integrați într-un cadru real de lucru, pentru a putea aplica ceea ce învață și a putea astfel să facă față provocărilor unui job în IT, imediat ce finalizează programul StaraTech Academy.

În fiecare lună aliniem la start tineri pasionați de IT care participă la cursuri zilnice de IT, cu două componente. Cele teoretice, având la bază modelul CompTIA și cele practice, accesând operațiunile StarTech Team. Viitorii specialiști deprind astfel cunoștințele necesare pentru a deveni administratori de sistem.

Pana acum, În ultimele serii, mai mult de 140 de participanți au finalizat cu succes acest program intensiv, iar feedback-urile lor ne-au ajutat să îmbunătățim tematica, metodele de predare și de testare. Din aceste serii, peste 30 de participanți au fost cooptați în Startech Team și sunt deja implicați în proiecte complexe sau și-au început cariera in alte companii IT din România.

Dorind să aducem o schimbare, deschidem porțile catre companiile din România. Astăzi, 100.000 de specialiști IT generează 6.5% din PIB. Cum ar arăta România dacă am dubla acest număr? Cum ar arăta România în Europa dacă am avea un milion de tineri specialiști în IT?

Star Team Academy este un program lansat de StarTechTeam și este deschis tuturor celor care doresc să-și înceapă cariera în IT și au nevoie de suport specializat pentru a-și aprofunda cunoștințele în IT